vineri, 29 mai 2009

Baile Herculane


Originea Băilor Herculane se întinde pe o durată de aproape două milenii. Bazele staţiunii au fost puse în anul 102 d.Ch. de Împaratul Traian, romanii introducând cultul balnear preluat de la greci pe care apoi l-au dezvoltat. Numele staţiunii de care este legat si numele societăţii noastre, vine de la zeul Hercules, fiul lui Zeus şi al frumoasei Elena, consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii şi al echilibrului între forţa fizică şi cea spirituală.
Romanii au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, băi, monumente şi statui, închinate zeilor Hercules, Aesculap şi Hygieia. Atestarea documentară a staţiunii datează din anii 153 d.C., fapt consemnat într-o tabulă votivă din băi: „Zeilor şi divinităţilor apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimişi ca delegaţi romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămaţi, au ridicat acest prinos de recunoştinţă”. În perioada civilizaţiei romane, staţiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atracţie pentru aristrocaţia Romei antice. Impresionaţi de excepţionala putere tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sosiţi în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules.
Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulţumire aduse zeilor pentru vindecare. După 1718 (Pacea de la Passarovitz) începe istoria modernă şi contemporană a Băilor Herculane, în cadrul Imperiului austriac. Din 1736 începe reconstrucţia şi modernizarea băilor, a căilor de acces, grănicerii bănăţeni construind aici majoritatea edificiilor din staţiune, care poartă amprenta unui baroc austriac impresionant. Se cuvine să pomenim aici de faptul că în anul 1999, Termele Romane cuprinse în monumentala construcţie a hotelului Roman au fost redate, după 2000 de ani, în circuitul turistic astfel încât vizitatorii hotelului au posibilitatea să urmeze tratamentul balnear în aceleaşi condiţii cu cele ale guvernatorului provinciei, generalul roman Marcus Aurelius Pius. După retragerea administraţiei şi armatei romane, în timpul împăratului Aurelian, sub presiunea populaţiilor migratoare, băile au decăzut mult comparativ cu perioada de strălucirile din vremea romană. În 1736, generalul Andreeas Hamilton, guvernator al Banatului din partea regelui Carol, reclădeşte băile şi menţionează existenţa termelor lui Hercules, Higeea şi Esculap. Izvorul cu cel mai mare debit este Hercules, care are emergenta sub Hotelul Roman şi acolo se înscrie în hartă Baia nr. 9. Staţiunea este vizitată de-a lungul timpului de mari personalităţi, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I şi împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef şi împărăteasa Elisabeta. În 1852 împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă staţiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta - pasionata, îndrăgita, distincta şi armonioasa Sissi - scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezenţă distinctă şi încântătoare. În staţiune există Muzeul Nicolae Cena, ale cărui colecţii au început să fie constituite începând cu anul 1922.
Existenţa neîntreruptă de două milenii a staţiunii Băile Herculane a fost favorizată de eficacitatea miraculoasă a izvoarelor termale, fiind socotite un „dar al zeilor” dar şi de pitoreasca aşezare a staţiunii într-o vale adăpostită de munţi, de o frumuseţe aparte. Dotarea tehnico-edilitară de prim rang la un confort de înaltă ţinută şi bogata diversificare a metodelor de tratament de la cura balneară clasică la diverse metode de fizio şi electroterapie, masaje, acupunctură, etc. au conferit acestei staţiuni un înalt grad de atractivitate. Multiplele mijloace de recreare şi divertisment, restaurante, baruri, terase de vară, bazine de înot cu apă termală, saună, masaj, biliard, etc. - precum şi posibilităţile de drumeţie şi excursii în staţiune şi pe Valea Cernei, constituie o atracţie în plus pentru vizitatorii oraşului staţiune balneară Băile Herculane.

vineri, 8 mai 2009

Roman

A fost odata ca niciodata...
ª

Free Blog Counter

director web LinkPro - Director Web Director Web Xpert Group NetFlash.ro la indemana ta! Portal - Romania Virtual Networks
portal web avatare stiri filmulete horoscop jocuri
GWW.ro - Director Web Gratuit AdaugaURL.ro - Director Web Gratuit DirectorGratis Director Web Inscriere Gratuita Promovare site Web Director Gratuit Director Web de Top Web Recif Director SEO Romania Portal Tu Si Romania.ro Director Web - Promovare Site top-portal - Director Linkuri director web Director web gratuit - Afisare Thumbnail, Transfer Google PageRank, Meta keywords si meta description personalizate pentru fiecare link Director Web Gratuit Portal Novaci - Ranca Director Wb Romanesc Linkportal Director Web Portal - Romania Virtual Networks Director Web trafic ranking jocuri Director web VOINICS Director web Boxlinks - Linkuri utile Jocuri Catalog web Promoveaza, Descopera si Adauga siteuri pe TopDir.ro Director web 9009 Business Portal,Firme si Companii Copii si parinti - copii, sarcina, jocuri Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti publicitate online, web design si promovare pe internet Smarty Web Director iDir.ro - Director Web
publicitate online, web design si promovare pe internet
Top-Director - Director Linkuri PHANTOMs TOP Jocuri PHANTOMs TOP Director web Director web Director Web www.CevaCeCauti.ro SEO Romania BIG Directory - director web gratuit trafic ranking 9009 Business Portal,Firme si Companii Cati vizitatori are siteul tau ? Director Web - Promovare Site
North Cyprus Best Hotels

North Cyprus apartments

Director web

Director Web Romania

Turism - Publicatii

Agroturism pensiuni

Mexico Hotels

Bancuri

Jocuri cu masini

EU Web Directory

Selectii

Director web seo friendly

DIRECTOR-LINKS

Director Web Inscrie.com

Web Directory

Director seo

Foto Romania

Hotel Ramada Iasi

Fonduri Structurale

Hotel Intercontinental

Site Name

Director Web

Electrician

Curatenie

Inchirieri masini

Web Design

Amenajari Interioare

Kataremata | 1001 Locuri de munca

eLinks.ro

Directo IT

Versuri Muzica

Adevarate.Net

Director

Jocuri

SkullBox Link Directory

Magazine online in Romania

GhidPC Directory

Povesti

Director web

Director web

Director Web AdSmarty

Linkuri Roschool

Adevarate.Net

LizarDirector - director web romanesc

Magazine online in Romania

Industrial

Directory web publisite EU

Director Web 4my Listare Gratuita

Director web gratuit cu transfer de PR

Director Romanesc

Director web ro-hosting.com - legaturi intre site-uri

Hot Cam Girls

Director web gratuit

Director Web

Masini

Director WEB gratuit - Companyweb

Vehicule cu volan

Jocuri

Nunta

Director Web

Caut Site .RO

Altfel.org

Hot Cam Girls

Director web lucian0308

Jocuri Barbie

xwire.ro

Director web

Director web

Hotel Tulip Inn Bucuresti

Horoscop

Director Romanesc

Director Web

LinkPlus

Linkuri Crestine

SkullBox Link Directory

Director web ro-hosting.com: schimb de linkuri

WebDIR.ws

Afrodita - director web feminin

Web Director LightBoost

PR Director Web

Jocuri

web directory

Meta Tag Generator


Director Web

SoftProvider.com Free Software Download Centre

Director anunturi auto

PR Director Web

Director Web Gratuit - SEO Friendly

Cazare Hoteluri Litoral

Boxlinks - Linkuri utile

BlogCatalog.ro

Director web

Director Market

Hoteluri Bucuresti

Director web care iti mareste traficul

Linkuri-Turistice

Pagerank Exchange

horoscop

RC.ro | Registrul de Cumparaturi

Promoveaza-ti siteul Gratuit

Portal OK

Catalog Bloguri


Director Market


Toyota Second Hand

Industrial

Directorul Onzig

Ldmstudio Directory

Obloane aluminiu

TopDirector - Pensiuni

Mica Publicitate

Text for Reciprocal Link

Industrial

horoscop

Romania online

Mobila-OnLine.com.ro

Masini

add-your-url.ro

Masini

Text for Reciprocal Link

TopSpot.ro

Herculane

i-Anunt. com

jocuri

Kdirector.Info

MediaTarget

Acid Links - director web

Jocuri

Divertisment

Web Director Huiung

WooW.ro

Xweb.ro - Totul intr-un singur loc!

Director Web General

Interpretare vise

Anunturi imobiliare

Feed Shark

LizarDirector - director web romanesc

Director Web General

Colector Director Web

Jocuri cu masini

EuroGhid.com

DIRECTOR WEB PROADVERTISE Promovare profesionista online

Director Web

Director

xwire.ro

Cazare Bucuresti

Director Web Seo

My Desktop

Directorul Onzig

Adauga URL

Director web

director web

Publicitate pe internet

Jocuri

Director OZz.ro

Director Web

Director Web

director-web.luxdesign28

Director web luxdesign28.ro

Director Web cu transfer PageRank

Jocuri Barbie

SEOTOP

director.customdesign.ro

Director Web RGO

livepr

HDB Estate | Director Web Gratuit

Director Web DooZ

Rosit.ro Director Web

Director web seo friendly

Director Web

Submit-uri

Director Servicii

Director Web Database

Director web luxdesign28.ro

sitt uri

Director Web dYr.ro

EU Web Directory

Craiova

AddSites

Hoteluri Bucuresti

Director web romanesc

Directorul.net

Director web

jocuri

Director Web Romania

Kataremata | 1001 Locuri de munca

Linkuri Roschool

Director Web

www.rodirector.com

Director Web

www.startaici.ro

Bloogle Director Web

http://www.linkpedia.ro

~ advisor.ro ~

Toyota Second Hand

Paginile.net

Director Web

Inscrie site

Webdirector

Bancuri

Director web fara backlink

Agroturism pensiuni

curs valutar

Director Web General

Director cool mi-am tras!

Siteuri

Director web

Bancuri-Glume

WebDIR.ws

PR Director Web

Jocuri

Director web lucian0308

Caut Site .RO

Web Design

Hotel Tulip Inn Bucuresti

Frame`s Of Web

Searchmania.ro

Director web

Director seo

Adauga site, propune url, inscrie link in Director Web Geoc

Director Web - Rosites

Director Web Romanesc

Linkul Tau Aici

Director Web

jocuri

Director web

Hoteluri Eforie Nord

Hoteluri Constanta

Director web cu transfer de pagerank

Top10 Web Director

Director Web

Director Web

Director Web AdSmarty

Anunturi Gratuite

Link buzz

director web

director web

director web

jocuri

jocuri

Director web

Director Web Gratuit !

Mica Publicitate

Povesti

Amenajari Interioare

Directory web publisite EU

Director Web

Hoteluri Bucuresti

Director Web Inscrie.com

Promovare web

TB Director

Cazare Bucuresti

Jocuri Online

Cazare Herculane

Director web cu transfer de pagerank

Anunturi

seo

Director Web InClick

Site Name

Director web gratuit info

Director Web SEO

Pictura Murala

WikiLink

jocuri

Director web

Director Web SEO

Director web

Director | anunturi auto

Firme de curatenie

Jocuri

jocuri noi

Director web

Director Web

Jocuri

Chestionare Auto

Inchirieri masini

Hoteluri Busteni

Fonduri Structurale

Pictura Murala

Director Seo PageRank

Director Web - Rezervari

anunturi gratuite

Electrician

Jocuri

klumea.NET

Jocuri

Anunturi

Foraje puturi

Anunturi

Catalog Web

e-index.ro

Cazare in Poiana Brasov. Rezervari in Poiana Brasov la hoteluri, pensiuni, apartamente, vile. Ski in Poiana Brasov
Exchange Catalog